Home » Despre noi » Cununia religioasa

Cununia religioasa

 

Un moment deosebit de emotionant, in sirul evenimentelor prilejuite de unirea destinelor voastre, este cel al juramintelor in fata lui Dumnezeu. Cu siguranta, veti simti vibratia acestui moment cand veti pasi pe dalele Bisericii si toti cei dragi vor fi alaturi de voi.

Daca, pana acum, parintii erau cei sub a caror tutela v-ati desavarsit si v-ati format ca oameni, de acum inainte veti dobandi si parinti spirituali.Acestia sunt nasii de cununie care, in acceptiunea Bisericii, va vor indruma si va vor sfatui in casnicie.

De asemenea, este momentul cand, in fata lui Dumnezeu, tatal tau, draga mea, va incredinta viitorul tau alesului inimii tale. De aceea, simbolic, el isi conduce la altar fiica, iar preotul consfiinteste, printr-un ritual divin, comuniunea voastra.

Spiritualitatea acestei clipe binecuvantate este completata de decoratiunile noastre minunate, discrete, care va pot strajui drumul spre altar, de tinuta de sarbatoare a invitatilor si de bucuria din sufletele lor.

Daca, pana mai deunazi, cununiile religioase erau obligatoriu tinute in Biserica, acestea pot fi acum oficiate de preot si in spatii mai putin conventionale, asa cum vedeam doar prin filme, insa respectand canoanele religioase dintotdeauna.

Cu mici deosebiri specifice, cununia are aceeasi semnificatie ecumenica in toate religiile. Sunt diferite doar cateva reguli, care tin, mai degraba, de randuielile specifice religiei din care fac parte mirii, decat de fondul si importanta evenimentului in sine. In cele ce urmeaza, pentru a veni in sprijinul vostru, Blitz Party a sintetizat demersurile pe care trebuie sa le faceti, in functie de religia sub auspiciile careia va cununati religios.

Biserica Ortodoxa Romana

  • Pentru cununia sub auspiciile acestei religii trebuie ca:
    sa fiti botezati in cadul Bisericii Ortodoxe
    sa nu fiti rude de sange pana la gradul al VII-lea
    sa nu fiti incuscriti
    sa fiti spovediti si cumenicati inainte de savarsirea Tainei Cununiei
    nasii vostri sa fie botezati si cununati in cadrul aceleiasi Biserici.
    Teoretic, casatoriile mixte nu se pot oficia in Biserica Ortodoxa Romana, dar, in realitate, pe plan local, cu aprobarea episcopului sau a preotului locului ori a preotului paroh, se pot realiza cu conditia ca urmasii vostri sa fie botezati in Biserica Ortodoxa Romana.
    Actele de care aveti nevoie sunt:
    certificatul de casatorie civila
    adeverinta de botez in cazul in care unul dintre voi nu face parte din parohia unde se va savarsi cununia.
    Taxele se percep in general de la nasi, care sunt parinti spirituali.
    Nu in ultimul rand vi se cere ca, inainte de cununie, sa va pastrati castitatea si, bineinteles sa fiti credinciosi.

Biserica Greco-Catolica

  • Aceasta religie va impune, daca va casatoriti, sa luati legatura cu preotul pentru o perioada de pregatire si catehizare. Trebuie sa fiti crestini, botezati. In cazul in care unul dintre voi nu este greco-catolic, cel care nu indeplineste aceasta conditie, trebuie sa se angajeze ca nu-si va opri partenerul sa frecventeze cultul sau si, cel putin, unul dintre copii descendenti ai acestei comuniuni va fi botezat in rit greco-catolic.
    Biserica Greco-Catolica accepta casatoriile mixte, dar nu primeste la savarsirea acestei Taine pe cei care au divortat, decat daca se dovedeste ca solicitantul a fost fortat la prima casatorie sau daca fostul partener nu dorea copii in cadrul casniciei, ori a comis adulter.
    Nasii vostri pot fi si ei de alta confesiune, desi ar fi bine ca macar unul din ei sa fie greco-catolic.
    Pentru cununia religioasa trebuie sa prezentati certificatul de casatorie civila, chiar daca unul dintre voi face parte dintr-o alta confesiune crestina. Daca sunteti din alt cult sau nu faceti parte din parohie, este nevoie si de certificat sau adeverinta de botez.

Biserica Romano-Catolica

  • Daca apartineti acestei religii, trebuie sa va prezentati cu cu cel putin 3 luni inainte la preotul-paroh, pentru pregatire sau consiliere in vederea casatoriei. Consilierea e necesara pentru ca preotii catolici nu accepta divortul sub nici o forma.
    In schimb, Biserica Romano-Catolica are o viziune mai ecumenica, acceptand casatoria mixta si neimpunand partii necatolice sa frecventeze cultul catolic decat la cererea expresa a acestuia.
    Cel putin unul din nasii vostri trebuie sa fie catolic, pentru a veghea la respectarea legilor bisericesti in interiorul noii familii.
    Nu vi se percep taxe pentru Sacramentul Cununiei, dar, daca doriti, puteti face o donatie Bisericii, aceastafiind bine primita. Actele de care aveti nevoie sunt doar certificatul de cununie civila si certificatul de botez.

Biserica Baptista

  • Biserica Baptista va cere sa aveti o relatie directa cu Hristos si sa va fi pastrat castitatea atat in relatiile trecute, cat si in relatia actuala care va duce catre casnicie. In caz contrar, nu aveti voie sa imbracati costumele de mire si mireasa si nici nu veti fi cununati in mijlocul comunitatii, ci veti primi o binecuvantare la voi acasa.
    Cununia mixta nu va este permisa in interorul Bisericii Baptiste, decat in carul cuultelor neoprotestante, si trebuie sa alegti la ce biserica locala veti participa pe viitor la serviciile divine.
    Nu vi se percepe taxa de cununie si nici institutia nasilor, singurul act de care aveti nevoie este certificatul de la cununia civila.

Indiferent carei religii apartineti, important este sa gasiti calea catre Dumnezeu si sa va bucurati din plin de prezenta Lui in viata voastra. Se zice ca Biserica este lacasul unde te poti simti cel mai aproape de Creator. In ziua nuntii, El va binecuvanteaza pentru a avea casnicia pe care o visati. Familia este casa vietii firesti, asa cum Biserica este casa vietii spirituale, si pe amandoua le-a intemeiat Dumnezeu. Una pentru trup si cealalta pentru suflet, insa numai impletite pot sa confere armonie si implinire deplina.

  • Este important sa stiti ca nu se pot face nunti si cununii religioase in urmatoarele zile:
    in toate zilele de post
    in ajunul Praznicelor Imparatesti
    in saptamana dinantea Postului Sfintelor Pasti
    in postul Sfintelor Pasti si in Saptamana Luminata
    in Duminica Rusaliilor
    in Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel (23-28iunie)
    in Postul Adormirii Maicii Domnului (1-14august)
    in Postul Nasterii Domnului (14noiembrie-24decembrie)
    de la Nasterea Domnului pana la Botezul Domnului (25decembrie-6ianuarie).