Ceremonialul nuntii pastreaza urmele unor ritualuri ancestrale transmise de-a lungul veacurilor. Blitz Party le va creiona pentru voi in randurile care urmeaza. In Roma antica, miresele cu parul lung si despletit purtau vesminte de lana alba, simbolizand virginitatea. Ele isi strangeau mijlocul cu o centura din lana legata cu nodul lui Hercule si care trebuia sa fie desfacuta numai de mire. Culoarea alba insa se impune cel mai mult in timpul reginei Victoria a Angliei. Incepand cu jumatatea decolului al XX-lea traditita a devenit mai permisiva, iar rochiile incep sa fie din ce in ce mai indraznete in diverse tonuri si stiluri. Timpul trece, iar rochiile de mireasa se transforma dupa moda vremii, trecand de la opulenta si splendoarea renasterii, la eleganta rafinata a romantismului si apoi la geometria si avangarda ritmurilor din zilele noastre.
Rochiile de mireasa se impodobesc, devin mai indraznete, dar credinta eterna de fericire se ascunde dincolo de fosnetul efemer al materialelor, dincolo de valurile de muslin si de podoabele stralucitoare de nunta. In Europa secolului al XVI-lea se credea ca cine pastreaza o bucatica din rochia de mireasa va avea noroc. Uneori oaspetii sfasiau rochia acesteia pentru a intra in posesia unei bucati de panza sau de dantela pe care mirele trebuia sa o rascumpere. Pentru a evita astfel de “incidente” miresele au inceput sa le arunce invitatilor cate ceva din vesmant, iar jartiera a fost unul din primele lucruri la care s-au gandit. Ulterior au inceput sa arunce buchetul de flori, pe care fetele nemaritate incercau sa-l prinda.
Voalul miresei nu a fost dintotdeauna alb si transparent. Miresele romane purtau numai voaluri purpurii, simbolul focului pentru a fi protejate impotriva spiritelor rele. Mai tarziu, in ritualul crestin al ceremoniei nuptiale, voalul acoperea mirii in momentul in care primeau binecuvantarea preotului. Din acest ritual s-a pastrat in timp numai voalul miresei, simbolizand virginitatea si pudoarea. Inainte de aparitia voalului din tull, mireasa avea capul acoperit cu o simpla esarfa alba, care ca si azi, era ridicata de viitorul sot in momentul simbolic al sarutului. Azi, voalul din tull este nelipsit de la orice nunta, aducand o nota de mister si solemnitate. O tradite englezeasca spune ca mireasa trebuie sa poarte la nunta ceva nou, ceva vechi, ceva imprumutat si ceva de culoare albastra. Iata ce semnificatie are fiecare lucru si cum puteti pune in practica aceasta traditie. Ceva vechi semnifica ideea de continuitate si durabilitate: poate fi un lant, o bijuterie, chiar batista bunicii. Ceva nou inseamna intrarea intr-o noua etapa a vietii cu optimism si incredere in viitor: poate fi rochia de mireasa si chiar verighetele.
Ceva imprumutat este simbolul fericirii: poti cere o batista sau o bijuterie a unei prietene cu o casnicie reusita. Iar albastru, culoarea cerului, semnifica atat detasarea de valorile acestei lumi si aspiratia sufletului catre divin, cat si profunzimea sentimentelor de dragoste, respectiv fidelitate. In vremurile biblice, atat mirele cat si miresele purtau o banda albastra la baza hainei sau a rochiei. De aici traditia de a purta ceva albastru. In zilele noastre puteti opta pentru o bijuterie sau chiar pentru jartiera de culoarea albastra... Inca din Antichitate, miresele si-au impodobit parul cu coroane de flori si au purtat buchete florale, cu conditia ca viitoarea sotie sa culeaga ea insasi aceste flori. Anumite plante erau considerate aducatoare de noroc, de exemplu iedera si laurii. Altele, precum trandafirii galbeni, erau evitate, insemnand sfarsitul dragostei. In zilele noastre, trandafirii albi inseamna puritate, iar florile de portocali aduc fericire si bunastare caminului. Albul, nu intamplator definitoriu pentru mirese, a fost din cele mai vechi timpuri culoarea initierii. Este albul zorilor, inca palid si lipsit de culoare, din care renaste toata lumina si energia vietii. Este albul rochiei de mireasa, albul virginal, semnificand puritatea celei care se indreapta spre o noua etapa a vietii sale. Albul este simbolul unei lumi in care s-au topit toate culorile, actionand asupra sufletului nostru cu o tacere absoluta. Dar nu este o tacere a nefiintei, ci neantul dinaintea oricarui inceput, in care viata asteapta sa renasca...